FOTO** Au ciocnit ouă roșii la 10.000 de metri altitudine

FOTO** Au ciocnit ouă roșii la 10.000 de metri altitudine
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după înfrângerea la limită de la Veszprem, care a pus
punct aventurii lor în Liga Campionilor ediția 2009-2010,
handbaliștii de la HCM Constanța au plecat spre țară. Miezul nopții
de Înviere i-a prins pe campionii României în avion.

HCM Constanța a ieșit cu fruntea sus din Liga Campionilor, chiar
decă a suferit o dublă înfrângere în fața ungurilor de la MKB
Veszprem (23-27 în tur, la Buzău, respectiv 26-27 în retur). La
finalul jocului de sâmbătă seara de la Veszprem, în tabăra
constănțenilor exista un sentiment împărțit de satisfacția de a fi
scos un rezultat onorabil pe terenul unei echipe redutabile, dar și
regretul că se putea mai mult. „N-am să înțeleg ce s-a
întâmplat în primele 20 de minute ale jocului de la Veszprem.
Băieții au intrat ca mielul la tăiere. După aceea și-au revenit și
i-au sufocat până la final pe unguri. Totul s-a schimbat când ne-am
apărat în sistem 4+2”
, a declarat directorul executiv al
HCM, Nurhan Ali.

Toma, oul norocos

Îmbarcați imediat după meci în autocar, jucătorii au ajuns după
două ore la aeroportul de la Budapesta, unde s-au îmbarcat un pic
înainte de miezul nopții în cursa de București. Știind că vor fi în
aer atunci când clopotele bisericilor vor anunța Învierea,
handbaliștii au ținut să marcheze evenimentul, ciocnind câteva ouă
roșii. Laurențiu Toma și Alexander Adzic au fost primii care au
spus la înălțime creștinescul „Christos a înviat!”,
„Adevărat a înviat!”
. Cei doi sunt rude prin alianță,
Adzic botezând fetița lui Toma. La ciocnitul ouălelor, câștig de
cauză a avut Laurențiu Toma, cei doi fiind urmați imediat de
interul Florin Niculae și pivotul Marius Mocanu. „Am mai
petrecut Învierea departe de familie, dar în avion nu țin minte să
fi fost în timpul celei mai mari sărbători creștine”
, au
declarat „marinarii”.

La ora 1:00 delegația HCM-ului a aterizat la Aeroportul Henri
Coandă, de unde a plecat direct la Constanța. „Abia
așteptăm să ne odihnim, să stăm și noi o zi cu familiile”,

a declarat George Buricea.

Zoran Kurtes, fără bilet de avion la
întoarcere!

În România, HCM a venit fără antrenorul Zoran Kurtes.
Tehnicianul campioanei a anunțat înaintea plecării la Veszprem că
nu se mai întoarce în țară alături de echipă, ci ar dori să facă un
ocol până acasă, în Serbia. Drept urmare, nu i s-a mai luat bilet
de avion și la întors. Kurtes însă s-a răzgândit și a vrut să vină
în țară alături de delegație. A ajuns însă în aeroport unde i s-au
cerut 2.000 de euro pentru un bilet până la București, achiziționat
pe loc din aeroport. Cum suma era enormă, Kurtes a preferat să ia
un taxi și să se ducă la Belgrad…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×